Vanatoare de medalii in Italia la Mondialele de Skandenberg 2009

Lotul National al Romaniei, in frunte cu Iron Oncescu, se afla in aceste
zile in Italia, in lupta pentru titlurile mondiale pe 2009.
Campionatul Mondial de Skandenberg 2009 este o manifestare de anvergura,
mult asteptata de simpatizantii acestui sport din lumea larga, ce se
desfasoara in Rosolina – Italia, intre 06-13.09.2009.
Peste 40 de tari de pe toate continentele cu un numar record de peste 1500
de sportivi si oficiali vor lua parte la concursul ce va demara maine. Ca
orice competitie de nivel inalt, campionatul este rezervat doar elitelor,
numarul de concurenti din fiecare tara fiind restrictionat la 2 pe fiecare
categorie de greutate.
Romania va alinia la aceste mondiale un lot de 14 sportivi si 2 oficiali.

Din echipa Romaniei vor face parte: cvadruplul campion mondial „Iron” Ion
Oncescu, vicecampionii europeani „Glontul” Andrei Chipreanov si „Ursu”
Ioan Puscasu, campionii nationali „Chinezu” Vasile Manole, „Expertu”
Florin Rizea si alti sportivi calificati in urma campionatelor nationale
din luna aprilie.

Sperantele sunt mari, deoarece recentele campionate europene din 2009 din
Bulgaria au adus mai multe medalii in Romania, rezultate ce le dorim
confirmate si la nivel mondial.
Oncescu este printre putinii luptători din lume care a cucerit doi
ani la rand medalia de aur la Mondiale. La ambele brate şi la
categorii diferite. 90, apoi 100 de kilograme. Ultima, in decembrie 2008,
în Canada. Oncescu va merge la 110 kilograme ca sa devina primul
practicant de skandenberg din istorie ce castiga aur la ambele brate, la 3
categorii diferite! Record pentru Guinness Book. O noua provocare pentru
marele campion, care, desi cantareste sub 100 kg, vrea sa-si masoare
fortele cu cei mai grei ca el.

Mircea Simionescu-Simicel este managerul lotului, iar impreuna cu
secretarul-general Dragos Corcoveanu fac parte din arbitrii acreditati la
acest nivel.

Deplasarea Asociatiei Romane de Skandenberg „Brat de Fier” la aceste
mondiale are loc cu sprijinul companiilor Redis Nutritie si Wind Expert.

By Bolbo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts