Românul Ion Oncescu este noul campion mondial la skandenberg braţul stâng, categoria 100 de kilograme. „Dedic victoria tuturor românilor, de Sfântul Nicolae. Sper că v-am făcut un cadou frumos tuturor”, a spus Oncescu imediat după cucerirea titlului.
Oncescu a reprezentat România la cea de-a 30-a ediţie a CM de skandenberg, care a avut loc în localitatea Kelowna, Canada.
În drumul spre titlul mondial, Oncescu a învins 22 de concurenţi, majoritatea în doar câteva secunde. Stilul românului a făcut şi câteva victime la propriu, episoade pe care chiar el le rememorează mai jos.
Mâine va avea loc concursul la braţul drept.
-Felicitări pentru noul titlul de campion mondial cucerit, al treilea din cariera ta. Ce poţi să ne spui?
Ion Oncescu: A fost un concurs foarte greu, categoria de 100 de kilograme fiind considerată „regina” în skandenberg. Anul trecut, în Bulgaria, eu am câştigat titlurile mondiale la categoria 90 kg, şi în acest an toţi adversarii mei au „fugit” de această greutate, de 90 kg, special ca să nu ne mai intalnim. Însa eu le-am pregătit surpriza şi am intrat chiar peste ei, direct la 100 kg, chiar dacă am avut doar 92-93 de kilograme la cântarul oficial, şi acest fapt i-a disperat pe mulţi.
– Dedici cuiva această victorie?
– În primul rând o dedic tuturor românilor, de Sfântul Nicolae. Sper că v-am facut un frumos cadou tuturor! Mulţumesc de asemenea pentru sprijin parinţilor mei, colegilor mei din skandenberg care m-au susţinut tot timpul, dar şi sponsorilor Wind Expert si Redis Nutriţie, care m-au ajutat şi au facut posibile această deplasare şi acest rezultat de excepţie.
-Cum a fost la masă? Am auzit ca i-ai „dezmembrat” pe toţi adversarii tăi în mai puţin de o secundă!
– Categoria a fost numeroasă, având la start 21 de campioni din toata lumea. Am intrat decis să „rup” masa cu ei, de fapt, trei dintre adversarii mei au avut nevoie de îngrijiri medicale ca să poată continua concursul, după ce s-au întalnit cu mine în meci direct! Medicul din sală a fost uimit, a folosit, din plin, spray-ul cu gheaţă, ca să nu mai simtă durerea cei pe care i-am „electrocutat”. Mi-a zis ca numai la hochei (sport naţional in Canada), a mai avut atâtea accidentări. După ce au văzut stilul meu agresiv şi hotărât, s-au încins spiritele şi între ceilalţi. După terminarea categoriei, mai mulţi sportivi au ajuns direct la spital pentru mici „reparaţii”.
-Cum a fost primit rezultatul la faţa locului?
-Cei peste 2000 de spectatori prezenţi au aplaudat minute în şir, iar imnul României a fost fredonat de toată lumea. Am făcut show şi asta place aici, peste Ocean. La sfârsit, după vreo două ore de dat autografe şi interviuri, a trebuit să motivez că merg la toaletă şi să fug prin spatele scenei, ca să ajung să mă odihnesc.
-Cum a fost arbitrajul?
– Având la faţa locului doi arbitri romani, pe Dragoş Corcoveanu şi pe Victor Barbu, nu prea s-a bagat nimeni să facă şmecherii. Chiar daca ruşii au încercat să îmi fure victoria la un meci prin greşeală de cot, arbitrii s-au prins în ultimul moment şi i-au dat cartonaş galben trişorului. Corcoveanu are acum, în urma alegerilor, o poziţie grea în cadrul Federaţiei Mondiale de Skandenberg, iar România se bucură de multă simpatie şi respect aici.
-Mulţumim şi mult succes în continuare!
– Şi eu vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de mine şi pentru că iubiţi acest sport minunat.
Rezultate finale – Skandenberg, 100 kg, braţul stâng
1. ION VLAD ONCESCU (România)
2. IVAN MATIUSHENKO (Rusia)
3. YEVGHENI PAVLENKO (Ucraina)
4. TYRELL WOJCICHOWSKY (Canada)
5. ARMEN CHAPUKHYAN (Armenia)